Liderii G7 cer Beijingului ”să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea” în Ucraina

Liderii G7 cer Beijingului ”să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea” în Ucraina
Sursa FOTO: Twitter
Publicat: 20/05/2023, 15:49

Liderii G7 au făcut sâmbătă la Hiroshima un apel către Beijing ”să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea” împotriva Ucrainei, declarând totodată că doresc relaţii „constructive şi stabile” cu Beijingul.

”Suntem pregătiţi să construim relaţii constructive şi stabile cu China”, au declarat în comunicatul lor şefii de stat şi de guvern ai celor mai industrializate şapte democraţii, dintre care Statele Unite, Japonia şi Franţa, referindu-se la ”importanţa de a dialoga sincer” cu autorităţile chineze. Ei şi-au reafirmat de asemenea ”opoziţia” faţă de orice ”militarizare” chineză în Asia-Pacific.

Această declaraţie este rezultatul negocierilor dintre ţări precum Statele Unite, cu o poziţie mai fermă pe fondul tensiunilor tot mai mari cu China, şi altele, de partea europeană, care insistă să evite orice climat de „confruntare” cu gigantul asiatic.

„Este necesar să cooperăm cu China, având în vedere rolul ei în comunitatea internaţională şi dimensiunea economiei sale, în ceea ce priveşte provocările mondiale, precum şi în domenii de interes comun”, a estimat G7, reunit de vineri până duminică la Hiroshima.

„Chemăm China să dialogheze cu noi, inclusiv în forumuri internaţionale, pe teme precum criza climatică şi biodiversitatea”, a adăugat G7, scrie AFP, preluat de Agerpres.

Dar, în acelaşi timp, marile puteri occidentale şi Japonia avertizează autorităţile chineze în mai multe puncte.

„Chemăm China să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-şi înceta agresiunea militară şi să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat trupele din Ucraina”, au declarat liderii G7.

Beijingul rămâne un aliat apropiat al Moscovei şi nu a condamnat niciodată invazia rusă, aminteşte AFP. „Încurajăm China să sprijine o pace globală, justă şi durabilă bazată pe integritatea teritorială”, „inclusiv prin dialogul direct cu Ucraina”, au adăugat ei.

Ţările G7 şi-au reafirmat de asemenea „opoziţia” faţă de orice „militarizare” chineză în Asia-Pacific, asigurând că nu există „nicio bază legală” pentru „revendicările maritime expansive” ale ţării în Marea Chinei de Sud.

În legătură cu Taiwanul, ei şi-au reiterat apelul pentru „rezolvarea paşnică” a diferendelor cu Beijingul, care consideră această insulă drept una dintre provinciile sale, fără să fi reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil în 1949, notează AFP.

Poziţia membrilor G7 cu privire la Taiwan nu s-a schimbat, au insistat ei.

Pe marginea unei deplasări în China în aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron a stârnit controverse printre occidentali, îndemnând Europa „să nu fie un adept” al Statelor Unite sau Chinei în problema Taiwanului. „Nu vrem să intrăm într-o logică de la bloc la bloc”, a declarat el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...